Acest articol nu este un tutorial ci mai mult o prezentare a noului nostru produs, gesti.une v1.0. Acesta este o solutie complexa pentru o firma care are mai multe magazine de desfacere, indiferent de natura produsului pe care il vinde.

Programul gesti.une este o aplicaţie on line, care urmăreşte, în principal, mişcarea banilor într-o gestiune de vânzare cu amănuntul. El nu este legat de operaţiile care trebuie să fie facute de către contabilitate, ci urmăreşte doar intrările în produse şi valoare şi ieşirile în bani. Intre două inventare consecutive, poate face bilanţul şi evidenţiază dacă persoanele implicate au lucrat corect.

Eventualele diferenţe, dacă operarea a fost corectă, pot apare datorită greşelilor făcute la inventare, la preluările de marfă (intrări) sau la predarea banilor (ieşiri).

Aplicaţia poate fi folosită pentru oricât de multe unităţi ale unei firme, doar printr-o singură instalare.

Scopul principal al programului este să "arate cu degetul" că ceva ar putea fi în neregulă cu gestiunea unei unităţii. Iar dacă operatorul a introdus corect datele, problema este la gestionar.

De asemenea, programul are menirea de a forţa o rigurozitate şi în activitatea dumneavoastră de manager, adică de a vă impune un algoritm de lucru cu gestionarii, ceea ce ar produce o urmărire mai corectă a acestora, a mărfurilor şi a banilor.

Aplicaţia NU se adresează managerilor care doresc o confirmare că până acum au lucrat bine ci se adresează celor care-şi pun întrebarea: "Până acum am lucrat bine?".

Programul funcţionează pe o formulă simplă:

inventar actual - (inventar precedent + intrări - ieşiri)

Rezultatul operaţiei de mai sus, într-o gestionare ideală, trebuie să fie zero. Dacă, de exemplu este o valoare pozitivă şi inventarele sunt corecte, ar insemna că: fie aţi primit mai mulţi bani, fie că nu au fost inregistrate toate intrările.

Aplicaţia poate fi instalată pe orice computer contemporan, oricât de modest ar fi acesta. Esenţial în funcţionarea aplicaţiei este existenţa unei conexiuni Internet. Fără aceasta, nu va funcţiona. Pentru vizualizarea rapoartelor, deasemenea, mai este necesară instalarea Microsoft Excel sau Open Office (gratuit).

 Programul gesti.une poate rula atât local cât şi pe un server web, dând astfel posibilitatea ca operatorii de date să lucreze simultan, de pe mai multe calculatoare şi din mai multe locaţii.

Instalarea pe un server web nu afectează în niciun mod securitatea datelor dumneavoastră! A fost aleasă această soluţie, tocmai pentru a vă proteja datele, fiind cunoscută protecţia ridicată ce o ofera MySQL la bazele de date.

Recomandăm ca instalare sigură, având in vedere discreţia pentru acest gen de date, o instalare pe un calculator dedicat.

Principalele caracteristici:

  • este 100% independent, adica poate fi instalat pe calculatorul personal sau pe orice domeniu web;
  • interfata intuitiva;
  • pot lucra simultan mai multi operatori;
  • puteti afla in orice moment situatia din gestiunile dumneavoastra;
  • aspect grafic la alegere, pe culori inchise sau deschise.

Daca sunteti interesat de acest produs, contactati-ne. Suntem gata sa raspundem la orice intrebare aveti pentru a va ajuta sa luati decizia de a-l cumpara. Ba mai mult, va putem face o oferta promotionala: instalare gratuita.

Produsul este insotit de o pagina de ajutor in care sunt date pe larg explicatii legate de modul de utilizare al aplicatiei.

Vezi prezentarea Testeaza On Line